Omisiuni

Vladimir Putin ameninta Rominia cu represalii, mai precis cu distrugere flotei, nestind, probabil, ca aceasta a fost distrusa deja de Basescu. Ori stie, iar atunci amenintarea este numai un ghiont la Scutul antiracheta si la infiintarea preconizata de baze americane pe pamint rominesc.Vecinatatea imediata, deloc placuta nici pentru unii, nici pentru altii, stirneste ingrijorari de o parte si de cealalta: pentru noi primejdia unui razboi devastator, pentru rusi pericolul unei primejdii militare, chiar in coasta lor. Iminenta unei conflagratii mondiale, pregatita de americani, sub pretextul ocuparii fortate a Ucrainei de catre rusi, pare mai actuala decit oricind, fiind depasita calea dialogului. Discutiile de la Minsk, dintre cele doua supraputeri, nu prevestesc nimic bun, partile avind puncte de vedere total diferite, ireconciliabile. Scutul nostru defensiv, pe de alta parte, nu poate retine toate rachetele rusesti, stiut fiind ca urmasii lui Stalin cind lanseaza un atac il fac cum trebuie: cu mii de rachete. Cele care scapa de scut pot distruge Rominia din temelii, fara sa mai vorbim de restul lumii. Al treilea razboi mondial pare sa fie mai putin religios, cum spunea cineva, va fi un razboi exclusiv nuclear, fatal, fara invinsi si fara invingatori.