Abia începând cu Franța veacului 17, cardinalii Richelieu și Mazarin – fiecare din ei ocupând fotoliul de prim-ministru, vreme de 18 ani – introduc oficial spionajul în alcovul politicii. Mazarin lansând chiar o faimoasă aserțiune care face și astăzi carieră: ,,Serviciul de spionaj este felinarul de noapte care luminează sumbrele cărări ale politicului”. Un alt posibil răspuns, la întrebarea de mai sus ar fi: spionajul este – după prostituție – cea mai veche meserie a oamenilor. Și totuși, despre spionaj se vorbește, la scenă deschisă, foarte rar și foarte puțin. Ca și despre prostituție. Puținiistorici au curajul să vorbească lejer despre rolul prostituției, despre influența covârșitoare a curtezanelor – un eufemism, pentru practicantele acestei ancestrale meserii – asupra marilor întâmplări din istoria lumii. De asemenea, în mod tradițional, istoriografia oficială ignoră partitura executată de spionaj, în concertul evenimentelor mondiale. De ce atâta mister? E bine? E rău? Nu e nici bine nici rău. Ci este necesar. Absolut necesar! Pentru că spionajul operează asupra unui teribil material: informația! Un material, deopotrivă, exploziv și gingaș. Un material mai prețios decât aurul.
Francis Bacon spunea cândva că ,,informația înseamnă putere”. Cine vînează mai multe informații, dispune de mai multă putere. Și cum ar mai putea vâna pisica șoareci, dacă i-am pune clopoței? De aceea este necesar misterul. Lumea spionajului e unică, pentru că nu mai există un alt domeniu al îndeletnicirilor umane care să se consume exclusiv în umbră, în tăcere, într-un deplin anonimat.
Sursa: http://pavaza.ro/prezentare-carte/
