Cand eram mica imi placea sa imbrac hainele mamei si sa ma incalt cu pantofii ei cu toc, un obicei pe care probabil il au toate fetitele. Imediat ce pleca la serviciu, incepeam sa cotrobai prin sifonier si sa scot toate hainele ei care imi placeai mie mult si incepea “ora de moda”, asa ii spuneam (ora care dura foarte multe ore).
Moda s-a tot schimbat, eu am crescut, insa mama a avut inspiratia de a pastra unele haine pentru mine. Tin minte ca radeam de ea ca face asta si ii spuneam: “Crezi ca o sa mai port eu vreodata lucrurile astea, nu vezi ce demodate sunt?” Insa mama, calma ca de obicei, imi spunea mereu: “Ai sa-mi multumesti intr-o zi ca le-am pastrat, pentru ca moda va reveni!” Si a avut dreptate. Moda a tot revenit, iar hainele mamei care acum imi veneau perfect, erau piese rare, pe care oricine si le-ar fi dorit, iar eu le aveam. Unul dintre articolele vestimentare cele mai dragi, care i-au apartinut mamei, este o jacheta piele, scurta si cambrata, de un maro roscat. Cand a revenit moda hainelor de piele, mi-am adus aminte de ea - dupa atatia ani era inca superba, desi avea nevoie de mici retusuri. Am dus-o la reconditionat si arata ca noua. De altfel, si pantofii si cizmele ei cu toc care s-au pastrat in stare foarte buna sunt acum piese de baza in vestimentatia mea.
Tin minte ca am fost intr-o seara la o petrecere imbracata din cap pana in picioare in hainele mamei - am avut o rochie midi, dintr-un material maro, cu un fir auriu inserat in el, care parea extrem de pretios, cu jacheta de piele pe deasupra si cu niste pantofi cu un toc foarte inalt. Toate fetele m-au intrebat de unde le-am cumparat si parca nu puteau crede ca au fost ale mamei mele. Mi-am dat seama atunci ca vreau ca si fata mea sa poarte lucruri de-ale mele atunci cand va creste, pentru ca este un sentiment unic sa stii ca porti ceva ce are poate 40 de ani si care a apartinut mamei tale. Si ii cer si acum iertare mamei mele ca nu am inteles gestul ei din prima.
